Direcţia de cultură Brăila … revine
După ce au dispărut prin ceaţa groasă a culturii şi protecţiei patrimoniului angajaţii DJCPN Brăila revin năvalnic în mass-media brăileană cu anunţuri despre marea manifestare organizată împreună cu DJCPN Buzău.
Adevărul de seară, Arcaşu, Obiectiv, InfoBrăila şi toată floarea cea ofilită … pardon vestită a mass-mediei brăilene abundă de articole dedicate manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului 2010.
Cu toată stima şi speranţa că aceste manifestări nu sunt făcute doar de dragul bifării la realizate a unui punct din planul cincinal de muncă, nu putem să nu remarcăm repetarea gafei făcută anul trecut, cu acelaşi minunat prilej. Cu toate că am făcut publică restaurarea Mănăstirii Măxineni fără autorizaţii şi fără prezenţa unor specialişti pe teren, DJCPN Brăila, în ignoranţa ei, nu numai că nu a luat nici o măsură împotriva vinovaţilor, dar continuă să prezinte lăcaşul de cult, ca un bun exemplu, la Zilele Europene ale Patrimoniului.
Mă gândeam că poate noi nu înţelegem tâlcul includerii vizitei la Măxineni pe lista manifestărilor şi că, de fapt, ea are rolul prezentării unui exemplu negativ de intervenţie neautorizată asupra unui monument istoric. În acest caz, din dorinţa de a-i sări în ajutor DJCPN Brăila, propunem includerea pe lista vizitelor, la categoria aşa nu, a următoarelor obiective:
- Săpătura monumentală cu excavatorul în plin sit arheologic, Muzeul Brăilei, Piaţa Traian, nr. 3.
- Restaurare fără autorizaţie şi asistenţă de specialitate la clădirile monumente istorice, Casa Embericos şi Casa memorială Panait Istrati, str. Belvedere, nr. 1 şi Grădina Publică.
- Clădiri monumente istorice în paragină şi gata de prăbuşire. Lista e prea lungă şi cred că nu aţi avea timp să le vizitaţi într-o singură zi, mai ales că nu aţi reuşit în câţiva ani să ajungeţi pe la ele.
- Demolările Brăilei. Pardon! Conacele Brăilei.
- Clopotniţa bisericii Sf. Constantin şi Elena din Şuţeşti. Exemplu minunat de restaurare aiuristică cu accident de muncă, contrafort picat peste un muncitor etc. Săracul om prins sub dărâmături chiar a avut norocul că incompetenţa şi prostia unora nu l-au omorât.
Sunt doar câteva exemple care umbresc tot efortul depus în slujba culturii şi protecţiei patrimoniului de doamna Ana Hărăpescu, directorul DJCPN Brăila. Dintr-o luptătoare, dumneaei a devenit un simplu director care în vremuri grele ţine de scaun, se face frate cu dracul, tace mâlc şi se întoarce cu spatele la hăcuirea patrimoniului pe care ar trebui să îl protejeze.
Epilog
La articolul nostru DJCPN Brăila a răspuns publicând pe site-ul instituţiei două documente:
1. INFORMARE PRIVIND DEMERSURILE DIRECŢIEI JUDEŢENE PENTRU CULTURĂ ŞI PATRIMONIU NAŢIONAL BRĂILA ÎN VEDEREA PROTEJĂRII PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL DIN JUDEŢUL BRĂILA, REALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE.
2. PROGRAM DE MĂSURI CE SE IMPUN A FI LUATE PE PERIOADA OCTOMBRIE –DECEMBRIE 2010 DE CĂTRE DJCPN BRĂILA.
Doar constatăm că dialogul surzilor continuă şi că DJCPN Brăila nu răspunde la nici una din problemele expuse de noi. Dacă publicaţi pe site două documente cu extrase din planul cincinal de muncă nu înseamnă că aţi rezolvat problema. Excavatoarele vor mai săpa în Brăila, conacele şi clădirile de patrimoniu vor continua să se prăbuşescă.
Faceţi publice cazuri concrete de încălcare a legii. Spuneţi cine sunt vinovaţii în cazul reabilitării clădirilor din centrul istoric. Spuneţi cine e vinovat pentru Măxineni, pentru Şuţeşti etc. Chiar e atât de greu să răspundeţi la aceste întrebări? Tăcerea dumneavoastră nu înseamnă decât complicitate, mai ales că sunteţi funcţionari publici şi aveţi printre atribuţii, protejarea patrimoniului.
Singurii vinovaţi de tot ce se întâmplă în ţara asta nu suntem decât noi toţi la un loc şi fiecare în parte. Cât timp lipsa de reacţie va ţine loc de reacţie şi tăcerea loc de răspuns, nu trebuie să ne aşteptăm la nimic bun de la viitor.
SOS PATRIMONIUL CULTURAL BRĂILEAN! SOS BRĂILA! SOS ROMÂNIA!
( 22 Votes )
-
|10-02-2011 18:05:56 cristiPacat de tara asta ca e condusa asa cum e condusa. Peste tot e o cangrena greu de eradicat in urmatorii zeci de ani. Braila isi merita soarta. Punct!
-
|19-09-2010 12:54:57 IoanaManelizarea Romaniei este in toi. Prostia, marlania, cocolarul si pitipoanca sunt la putere. Astia de mai fac ceva o fac doar de dragul salariilor de rahat pe care inca le mai iau. Atat timp cat OTV, Partidul Narodului si baselingul sunt la putere vom orbecai in mizeria asta morala.
-
|19-09-2010 07:45:55 Trecatorul - Minaria - brad de Romania!Pina cind se va proceda asa, cu monumentul ori cu simplul cos de gunoi, nu iesim din aiureala asta sociala. Muzeu, Biserica şi Statul, sunt impreuna, grav vinovate de complicitati cu efecte irecuperabile. Trebuie sa pricepem ca in lipsa reactiei la vorbe, faza urmatoare nu este fuga de pe mosie, ci revolta deschisa, cu parul şi piatra de caldarim in mina.
Pina cind nu se vor teme de par şi piatra, oamenii care cuibaresc in institutiile sus numite nu vor face decit să-si spună "lasa, în 3 zile, se potolesc ei!"
Deci, pregatiti-va sa-i amenintati ca pot fi sensibilizati si fizic!

